 Muzica
 Bun, reveniți, reveniți, reveniți, va astept în sală,
 Mersi mult.
 Va astept în sală, dacă mi-a uit vocea și nește aici,
 rămâi pe afară.
 Închideți ușa. Andrei, de acum nu intre decât într-un pic
ior câte 5.
 Așa, mulțumesc.
 Andrei, lucrezi la stat? Te-a laș mituit sau că nu me clară
?
 E timpul vostru.
 Bun.
 Foarte pescur până vin și ceilalți întârziați.
 Pestărite fără microfom. Cum vi s-a apărut exerciția?
 Interesant. Cine a sesizat că nu
 diferă fața de ce am făcut ieri?
 E fix același lucru, doar că e diferit ca și procedură.
 Cum?
 Bravo, orumai să întreb altceva. Cine a sesizat
 că am folosit și alte tehnice în LP, dar nu e nimic OZN?
 Că am folosit pozițiile perceptuale, limbajul
 hipnotic,
 Resurse și părți.
 Ce vă spuneam la începutul cursului?
 Calitatea NLP-ului, ca și dogmă și paradigmă,
 este că poate fi combinată cum vrem noi în funcție de nevoi
.
 Este o parte din master,
 pentru că primesc în continuare întrebări și vă mulțumesc,
 dar nu știu la ce n-am răspuns încă, ca să pot să o fac o
 dată forever,
 o parte din master constă în faptul că fiecare participant,
 participant, n-am mai facut de mult, asta ne-am propus sa
 facem anul asta care incepe,
 la final de Master, ca sa dovedim ca suntem cu adevarat
 MasterNLP,
 este sa
 lucram intre noi
 cate 3-4, vezi lucra intre voi 3-4,
 pe o provocare pe care o veti alege voi sau o dau eu,
 si veti inventa exercitii NLP.
 Pentru ca MasterNLP inseamna sa te adaptezi la provocare
 uneltele pe care le cunoști, nu să stai să cauți ce unelte
 cunoști
 ca să vezi care ți se potrivește.
 Aia era Practitioner.
 La Master zici, combina asta cu asta, bagă și ancoră, pun
 și linia timpului, un pic de piper de poziție și resurse,
 voila.
 Are sens?
 Că asta e diferit, m-am zis că e diferit.
 Bun, acestea fiind zise, procedura exercițiului
 de părți aflate, integrarea părților aflate în conflic, se
 numește exercițiu,
 integrarea părților aflate în conflic.
 Așa se numește exercițiu.
 Și o să încerc să vă îl dau mai pe scuri, că deja am spus
 seamănă cu cel de ieri.
 Și nu vreau să scriți după dictare, vreau să îl înțelegeți
 mai mult,
 pentru că nu o să stați niciunul să citiți.
 Apropo, ca paranteză,
 câți dintre voi ați văzut ce am făcut în prima parte a exer
cițiului?
 Ce vi s-apură că fac?
 Pe lângă asta,
 când am scos telefonul, ce faceam? Verificaim Instagram-ul,
 să mă uit la bunăciuni?
 Îmi notam resursele ca să fiu sigur că recunosc atunci când
 devin comune.
 Că m-a cetat cineva în pauză, te-ai uitat pe telefonul timp
 ce lucre cu Alina.
 Nu răspundeam la comentarii, nu mă uitam la bunăciuni, nu f
ăceam nimic.
 Notam resurse.
 Pentru că am vrut să o rog pe Simona să vină să îmi dea ce
va de scris, o să noteze ea,
 pentru că n-a avut sens să fac asta înainte, am scos
 telefonul.
 Ce înseamnă? De ce vă zic asta?
 Aveți nevoie să vă notați resursele pe care colegul le exp
rimă
 sau să stați foarte bine cu memoria.
 Vă recomand... Cum?
 Intenții, whatever.
 Da, da, intenții. Era alt context.
 De ce e important?
 Pentru că e nevoie să recunoști, la un moment dat, că înce
pi să devină similare.
 Atenți, e posibil cuvântul să nu fie identic mereu.
 Ok? Iubire cu, nu știu, altceva.
 Dar când încep să semene, deja ai ajuns la o intenție
 aproximativ comună și asta este esența acestui trecițiu.
 Pasul 1, raport.
 Pasul 2, inducție.
 După ce faci raport și spune care e conflictul?
 Eu ce am făcut? Am explorat-o un pic să văd dacă...
 Doar pentru că m-am regățit la mine, doar pentru că avea
 legătură cu mine și știam un pic despre provocarea ei,
 mi-am permis să clarific întâi dacă e vorba de antreprenori
at sau nu înainte.
 Dacă nu știam nimic, mergeam așa.
 Funcționa la fel de bine. Da? Mi-am permis, o să clarific
 un pic, doar pentru că cunosc provocarea, că am fost și eu
 acolo.
 Deci pasul 1, raport și aflarea conflictului. Pasul 2, indu
cție.
 Închizi ochii, te relaxez. Pasul 3, trimiți un gând bun păr
ților tale interioare, toate.
 Cum face asta? Ca intenție, ca gând, ca atitudine, ca o vo
ce, ca o propoziție? Cum vrei tu?
 Pasul 4.
 Te gândești la părțile tale aflate în conflict,
 te gândești un pic doar la ele,
 la cele aflate în conflict,
 ca să te conectezi un pic cu acel conflict.
 Îți dai voie să simți un pic emoția acelui conflict.
 Pasul 5. Inviti parțile în palmă.
 Atenție, până aici
 și de aici încolo, 100% limba și hipnotic.
 Adică ton ca și cum spui o poveste.
 Ton ca și cum spui o poveste nu înseamnă ton volum încet,
 dar monoton.
 Deci nu cam auzit că vorbeați ieri...
 ... care a... si acum...
 ... nu asa, ala e monoton.
 Te bag in transe si ala,
 dar te plictiseste inainte.
 Ce inseamna limba sinoticul ton hipnotic?
 Melodios, poate sa fie incet, poate sa fie tare ca volum,
 dar ca si cum spui o poveste.
 Iar acum te invit sa te gandesti la partile tale interioare
,
 care poate pana azi au fost in conflict,
 si prin ton induci povestea.
 Deci pana aici si de aici incolo ton hipnotic.
 Indiferent de volum. Pasul urmator.
 Admiri partile.
 Cand s-au manifestat in palmele tale,
 hai ma niciun gigoz nimic, niciun...
 In sfari si merci Alex, apreciez moment, nimeni nu...
 Am zis manifestare, nimeni nimic.
 Cand se aseaza in palmele tale,
 Părțile tale, le admiri.
 Nu faci nimic altceva, le admiri. Mulțumesc că seți aici.
 Pasul următor, care e în care parte?
 Cine-i care? Ce-i în stânga, ce-i în dreapta? Ai nevoie să
 știi.
 Cum a fost la mine, Alina, în dreapta.
 E freelancerul în stânga angajat. E important să știu asta,
 că e posibil să ne încurc la un moment dat și după aia dau
 peste cap comunicarea
 și scot break state cu exploratorul.
 Nu ți-mi minte? Notezi. De-aia e o flip chart.
 clipboard în mână, sau foaie, sau un telefon.
 Pas următor.
 Cu care parte ai vrea să comunici mai întâi? La fel ca ieri
.
 Încep să comunici cu ea. Cu care ai vrea să comunici mai
 întâi?
 Stânga sau dreapta?
 Și indiferent cu care vrei să comunici,
 asigură-o pe cealaltă,
 că te vei întoarce în câteva momente la ea.
 De ce e important să facem asta? Părțile sunt copii.
 am nevoie de asigurare ca le iubim la fel de mult.
 Urmatorul pas.
 Vorbesc cu partea.
 Iti multumesc ca esti aici.
 De aici incepe exercitul de ieri.
 Si de data trecuta.
 Care e intentia? Iti multumesc ca esti aici.
 Pot sa te duci inspre cum te cheama, cum arata,
 pot sa faci asta daca vrei, nu am vrut sa-l lungesc.
 Esența comunicării cu fiecare parte, care atent, se va
 replica și la partea cealaltă,
 este care este intenția ta.
 Ce îți dorești tu pentru mine?
 Făcând acest comportament, atitudine, intenție, ce faci tu?
 Ce vrei tu?
 Pentru binele meu.
 Și îți va răspunde. Atenție, la început, la început,
 primele răspunsuri la ambele părți sunt foarte logice.
 Vreau siguranță, vreau plasă de siguranță, vreau să nu te j
udece nimeni, sunt foarte logice.
 Cu cât mai mult în exercițiu intră exploratorul și cu cât
 mai mult faci tu limbajul hipnotic specific,
 adică vag abstract cu multe epitete și cu cât mai multe
 intenții ceri de la parte,
 la un moment dat vor începe să devină abstracte, vagi, ne
concrete, filosofice, prietenie,
 savoare, iubire, pace. E bine că se întâmplă asta. Cu cât
 mai abstracte vor fi răspunsurile
 cu atât mai bine. Până când continui și ce alta intenție,
 atentie, poți să formulezi
 Sunt diverse feluri, nu zici mereu, ok, notat, alta.
 Nu așa.
 Chiar dacă te poți ajunge să te plictisești la un moment
 dat, da?
 Că poți, nu...
 Dacă se întâmplă asta înseamnă că tu nu ești acolo pentru
 explorator.
 Dacă se întâmplă asta, e doar feedback-ul tău, apropo, da?
 Nu ai cum să te plictisești când ești primit în lumea
 interior al tăuui om.
 Înseamnă că ori nu ești în raport, ori tu nu ești acolo
 pentru el.
 Ca să știți.
 Dar să zicem în orice motiv, din orice motiv că se întâmplă
,
 schimbă modul de formulare.
 Apreciază această intenție și mulțumesc tei și dacă ar fi
 să o întreb,
 ce altceva și-a adăugit pentru tine, ce ți-ar răspunde?
 Schimb mereu formularea.
 Essența este ce altceva vrei pentru explorator, pentru...
 Ca intenție.
 La un moment dat,
 ori ajunge la prea multe răspunsuri abstracte care se repet
ă,
 iubire, pace, prietenie,
 Ori partea zice, a ta e. Atată.
 Și e în regulă să zică, partea, asta e tot.
 Dacă ajung să simtă iubire, să aibă iubire, tati suntem b
ine.
 Și nu mai insiști. Deci, dacă primești un răspuns de asta e
 tot,
 ești ok. Mulțumesc ce pentru răspuns.
 Pentru câteva momente mă voi întoarce către partea din stâ
nga și voi reveni la tine.
 Din nou, mesajul este și la fel de important.
 Se poate întâmpla, în regulă, treci mai departe.
 Pentru că înseamnă că a ieșit din... s-a deconectat departe
.
 Bine, ok. Poți să folosești din nou limbajul chimilor, că
 înseamnă că ar nevoie de inducție și mai multă.
 Da. Dacă ai suficient de multe răspunsuri pe care statistic
 probabil le va animeri și partea cealaltă că sunt vagi
 abstracte și dacă ai 10-15 deja, nu stai să strânge 100. Ad
ică din nou.
 Scopul exercițiului este ca să comunici cu ambele părți pân
ă când intențiile lor abstracte încep să se mene.
 Și atunci, tu ai ce ai nevoie pentru exercițiul final.
 Treci la partea cealaltă.
 O admiri, îi mulțumesc că ești aici.
 Tu ce vrei pentru mine? Și ghici ce faci aici.
 Copy-paste.
 Ce ai făcut? Înțelegeți?
 E cu blocuri de proceduri, nu e altceva.
 Copy-paste. Tu ce îți dorești pentru mine?
 Mulțumesc pentru răspuns.
 Ce altceva mai important îți dorești pentru mine?
 Mersi.
 Și dacă și asta ar fi garantată...
 Ați văzut că am spus și dacă asta ar fi împinită și garant
ată, ce altceva ar fi?
 Și mereu schimbi formularea. De ce?
 Pentru că la un moment dat poate să iasă din exerciție
 exploratorului.
 Dacă audă aceeași întrebare, break state.
 Trebuie să o formulezi să o păcălești între ghile mele.
 Da, dragule, te rog.
 Nu, nu, după a fost, imediat.
 O să vezi imediat, după a fost. Mersi mult, după a fost.
 Termin cu asta, da?
 Comuniști cu a doua parte. Blabla, blabla, blabla.
 Ajunge așa niște răspunsuri abstracte, care atenție vor în
cepe să semene.
 Ideal e să fie identice.
 iubire, liniște, pace, în lume, protecție, ceva,
 va vrea ceva similar, ideal, identic,
 dacă nu este identic, nu e o problemă.
 Doar să fie similar și tu să aproximezi,
 să calibrezi, că se referă cam la același lucru.
 Are sens?
 Când ajungi la asta și se zizezi, comparând răspunsurile,
 ok, avem minim un răspuns care seamănă,
 minim un răspuns care seamănă, we are good,
 poți să exploiezi mai departe dacă vrei sau nu.
 Se termină și etapa asta
 și aici vine etapa de care spui tu
 mulțumește-le următorul pas, da?
 Mulțumește-le ambelor părți pentru răspunțurile lor atât de
 nobile,
 de frumoase și de prietenoase.
 Iar acum, în câteva momente,
 indiferent ce parte alegi, i-am spus eu că nu știam ce vrea
,
 nu-i trebam să decid eu,
 TV-e asocia cu fiecare parte pe rand, văzând lumea din och
ii ei.
 Din ochii părții.
 Uneori această parte, ce vă zic acum, este de finețe.
 Nu o fac niște terapeutii.
 De foarte mult ori, nu o fac niște terapeutii.
 E ceva ce, efectiv, poate să fie, poate să nu fie.
 Eu vă recomand să fie. Vă o să vedeți că-s diferențe mari
 de rezultat.
 Și ea alege partea dreaptă, să zicem.
 Și la fel, o asigur pe cea din stânga că te întorci la ea
 imediat,
 dar pentru un moment te uiți la cea din dreapta, așa a fost
 la mine,
 și când voi pogni eu din degete, poți să-i spui asta sau nu
?
 În 3, 2, 1, devia.
 Vezi lumea prin ochii ei,
 ce auzi, ce vezi, ce simți.
 Privești la Alina, deja folosești limbaj de disociere.
 Aici e nevoie să fii atent, limbajul să fie specific
 Ca și cum tu vorbești cu partea, nu mai vorbești cu Alina.
 Atenție la asta, ți-ați zisat că i-am spus, o privești pe
 Alina,
 te uiți la ea, o admiri, tu ești partea, nu mai ești Alina.
 După ce ai asociat-o în parte, indiferent când stânga sau
 în dreapta,
 te uiți la cealaltă parte
 și cu limba și hipnotică îi spui, îi readuce aminte,
 acum că ai observat probabil și tu.
 ca aveti intenții similare și comune pentru Alina.
 Privește la partea cealaltă
 și admiră ceva ce ție ți-ar folosi în intențiile tale
 pentru Alina.
 Nu trebuie să-i spui tu ce să admire, lasă pe parte să-ți
 spună.
 Și o să-ți zică partea.
 Admir, nu știu, disciplina, fermitatea, consecvența, voioș
ia.
 Foarte bine, ce mă bucur cât admirea asta la partea asta î
mprumută această calitate de la cea parte care astăzi e des
chisă să ți-o dea,
 să ți-o împrumute, pentru că se seizează că aveți interese
 comune.
 Se seizează cum bat șaua să pici apă, iapa că aveți intenț
ii comune și că acum asteți prietene.
 Eu încă pregătesc finalul cu mesajul ăsta.
 partea ai pregatita si vrea si iti doresti acum sa iti dea
 aceste resurse pe care tu le admiri la ea pentru ca aveti
 intintii comune.
 Perfect!
 Cu aceste resurse, aici ai vorba de resurse, atentie, pe
 care le-ai impromutat de la partea ea,
 privesti-o acum pe Alina, Alina fiind din nou exploratorul.
 Care e mesajul?
 Himnotic.
 Te ai imbogățit cu resurse, uite cum o privești pe cea care
 te conține într-un sens diferit, mai frumos, mai puteri,
 mai...
 Ești altfel.
 Revi în explorator, 3-2-1, devii exploratorul din nou, te u
iți la cele două părți,
 faci o secundă, două trecerea,
 Și te duci către cealaltă parte.
 Copii, paste.
 3, 2, 1, devii partea, o asociez din acea parte.
 Așa cum probabil ai auzit și tu astăzi,
 aveți intenții comune.
 Nu ar fi frumos să aveți și calități comune,
 ca să fiți mai puternice, mai frumoase, mai...
 Ba da, ia admira la cealaltă, ce admiri.
 Și o să zică și ia ceva.
 Perfect! Ia aceasta calitate imprumută, pentru ca partea ce
alalta acum e deschisa sa ti le ofere, pentru ca sunteti al
iate.
 Si din nou, un mesaj hipnotic.
 Perfect!
 3, 2, 1, devii explorator.
 Te intorci acasa.
 cu perspectiva pe care ai avut-o din locul fiecărei părți,
 revii și redevii explorator.
 Ce frumos!
 Privește-le două părți.
 Și aici din nou limba și hipnotic.
 Observă ce este diferit între ele.
 Ce simt ele una față de cealaltă.
 acum, ca se cunosc mai bine
 si au realizat ca au intentii comune.
 Asta e moment foarte important.
 Cine a sesizat ca inainte sa-i zic eu,
 Alinei, a inceput sa-si apropie mainile?
 Fara sa-i zic eu, multumesc.
 Fara sa zic eu,
 fara sa bat aluzie,
 fără să fac himnot, nimic, nici nu știa exercițiu.
 S-a întâmplat ușor, natural.
 Atunci am știut că e momentul etapa următoare.
 Acum că aceste două părți se cunosc și sunt prietene
 și pot fi aliate atât de bine, ajută-le
 și unește-le, ghidează-le una către cealaltă,
 din nou o să se întâmple natural, dar un punct încolo,
 și dă-le voie să se unească, să devină una.
 se va naște o nouă parte
 cu alte resurse,
 și mai bogată, și mai frumoasă, și mai puternică,
 și cu aceeași intenție comună pentru tine.
 Nu-i zici care, îi zici doar că e aceeași intenție.
 Ca să ce? Să se lucească numai conflict.
 Perfect, s-a născut partea cea nouă,
 privește-o, cum arată, dacă vrei, și ai timp.
 La mine a fost o sferă de lumină,
 Poate să fie orice fel de simbol.
 Perfect.
 Și acum ghidează-o acasă, adă-o înapoi în tine,
 în centru pieptului tău,
 aducând cu ea toate resursele,
 intențiile
 și evoluția prin care au trecut.
 Și de aici, din nou, în limba și-n himnotic,
 dă-le voie să te ghideze de azi înainte, pe pilot automat,
 chiar dacă tu nu știi.
 Programare de gen nu trebuie să știi tu că ai partea asta
 ca să beneficiezi de ea.
 Ce lucruri goale.
 Păi, ea să întoarce acasă cu bogăție, cu...
 de unde au plecat părțile.
 Asta spun, asta e momentul în care zici,
 lasă partea aceea nouă care a venit acasă,
 să se ducă în toată ființa ta,
 celulă cu celulă, ți-a auzit că n-am spus?
 Atom cu atom să îmbogățească, să spele, să vinde,
 să transforme cu noile resurse,
 ăsta e mesajul.
 Bonus points pentru cei care vreți să aveți timp,
 vreți să vă jucăți sau vreți să știți în viitor asta,
 Future pacing.
 Și acum cu această lipsă de conflict,
 dar cu noua parte care e din tine,
 care din tine cu resurse, putere, nebunic, smecherie,
 du-te peste 5 luni de zile și observă cum ți-ai trăit viața
.
 Cum a fost în următoarele 5 luni fără acest conflict, dar
 cu nouă parte care te-ai ghidat, care ai făcut care hub hub
 hub,
 peste un an de zile, peste 5, future pacing.
 Bonus points, nu trebuie.
 Din nou, nu o fac nici terapeutii.
 Foarte mulți oameni care fac hipnoza, aici asta e hipnoza
 100%,
 nu folosesc integrarea părților.
 Unii nu știu că există. Unii.
 Alți știu că există, dar ei e frică.
 Că nu știu, nu înțeleg.
 Da, Dragoș?
 Nu, Future Pacing...
 Future Pacing ești deja la final, un moment.
 Future Pacing cu noua parte, care s-a unit.
 Nu?
 Ai fost cu noi?
 Salut!
 Părțile s-au unit la un moment dat, admirându-se reciproc.
 Se unesc, am și spus-l, ghidează-le să se apropie una de
 alta, se unesc, devenind una, nu mai există separare.
 Devenind una, devenind una o aghidezi înapoi acasă cu toate
 resursele, cu tot ce a îmbogățit, ce a adus și a câștigat,
 nu mai există conflict nimăn ce s-a unit. Mesaj subliminal.
 Are sens? Ajun la voi? Bun.
 Da, te rog.
 Pentru eficiență, nu ar fi preguita părților la vârsta?
 Nu te duci acolo. Vârsta părților se abdatează în momentul
 în care se unesc.
 Întrebarea ta vine din logică, rezultatul vine din subconșt
iență și din abstract, nu ne interesează.
 Da, aici nu mă interesează.
 Da, aș putea să mă duc acolo, dar e o întrebare de precizie
 care ca valoarea răspunsului poate să încurce procesul, că
 îl activează pe explorator.
 Da, chiar, nu te interesează.
 În variantă asta. În variantă, nu știu, ieri, comportament
ul care e nepotrivit, poți să te duci și vârsta aici.
 În variantă asta, nu este exclus în... asta e o abordare,
 atenție, este o abordare a integrării părților în conflict.
 Mai sunt și altele.
 Mai sunt abordări de plăți în conflicți în care negociezi.
 Ca eu să te... una se va opune uneori.
 Va zice, nu vreau. De ce?
 Nu vreau, imediat.
 Dar ce ai vrea ca să vrei?
 Păi, asta, ia. Acuma vrei?
 Nu mai gândesc.
 Altă variantă.
 Mai e o variantă când două părți sunt în conflicți,
 negociază să naște una,
 se integrează, dar se opune a treia.
 Și zice, nă-ți, sunteti prea puternice voi pentru...
 Eu am nevoie și de... Și se întâmplă și asta.
 De aia zic, nu te complica.
 E un proces de hipnoză și terapie cu hipnoză cu regrese și
 cu părți,
 să pot întâmpla diverse lucruri interesante.
 Dar din nou, este extrem de rar.
 Și pentru că extrem de puțin terapeuti prin hipnoză foloses
c părțile în conflict, nu se întâmplă.
 Voi veți face acum un exercițiu pe care majoritatea himnot
erapeutii în România
 nu știu că există sau dacă știu că există, nu-l fac.
 Who does for you?
 Stai ca aici vrea cineva, te rog.
 Microfonul.
 Eu vreau sa intreb oarecum ai raspuns.
 La un moment dat, deci facia exercitiu,
 nu am facut exercitiu asa, dar mintea zicea,
 ia uite ba, ce sa zic, ia uite, ia uite asa, dar la tine
 cum e?
 Si mergea ceva in paralel si spuneam, stai acolo,
 stati liniestiti, nu stiu ce. Si la un moment dat, poca pur
ta a treia.
 Ce ti-am zis?
 Si ce ba, ce faceti aici?
 Voi va-ti strâns fără mine.
 Da, și omul, da, și nu mai știam ce să-i spun.
 Zic, bă, ăsta e ca întreb-ai în colo, adică.
 Revin eu.
 Te caut eu.
 Și asta vreau să întreb-ai.
 Imaginați-vă discuția între mine și el acum la restaurant.
 Că el vine și spunea asta, bă, era o parte din mine care a
 venit, am venit și a treia.
 Și nu am ce să spun și astea între pe tine, tu ce crezi?
 Și o spătoară lângă noi, mai dorești ceva?
 O pastilul, un Xanax, ceva?
 Ceva nu-i bine.
 Se intampla uneori.
 Si acum daca ai zis ca se intampla rar, zic,
 ba, problema, m-a intorin repede.
 Nu, nu, nu, se intampla uneori.
 Uneori ai ce sa faci atunci,
 in sensul ca ai ce sa negociezi.
 Atentie, pentru ca logram cu subconscient
 orice este posibil,
 inclusiv ca resursa.
 Ce ai nevoie? Blandete.
 Ok, ia de-aci un car.
 Ce am facut ieri cu Matei?
 Sa cu magic.
 ce vrei de aici, te inund dacă vrei. Are sens? Deci când
 lucram cu subconscientul, orice e posibil.
 Sau poți să spui, te caut eu, nu azi. Lasă-mă să mă inter
esești. Serios, așa este.
 Data viitoare promis să revin la tine cu cea mai mare căld
ura de moment, dar acum, momentan, mă duc să mă întreb.
 Și e ok. Bine?
 Nu, eu n-am întâlnit până acum și fac de 11 ani asta. N-am
 întâlnit până acum.
 contează enorm limbajul, hipnotic, raportul și inducția, ad
ică ce-i spui omului ca direcție.
 Bine?
 Vio, te rog foarte pescur că vreau să vă facem exercițiu,
 că văd că nu vreți exercițiu.
 Microfonul?
 Se finalizață invariabil cu contopirea?
 Da, invariabil, cu o nouă opa...
 Se poate extrem de rar, dar nu la voi, în alte provocări,
 ca una din părți să se opună contopiri.
 Dar nu numai asta, dar planarea conflictului nu se poate
 realizare fără contopire, să fie fericite fiecare
 individual.
 Exercițiu zice că mai bine să se contopească. Dacă așa vrea
 exercițiu, așa a vrut Bandler. Nu știu.
 Nu știi măcar uja că l-a făcut Bandler, păsta că nu pare
 genul lui.
 Dar nu știu să-ți răspund. Deci, din nou, orice e posibil,
 asta e doar o paradigmă, e o hartă.
 Jucati-o asa, vedem dupa aia cum e. Bine?
 Este 3, 1 si 10.
 Aveți 40 de minute.
 E prea mult? Nu ma, împreună.
 20 cu 20, ok așa?
 La fără 10 ne vedem înapoi și mergem la masă.
 3, 2, 1, ați început, aveți două junte fiecare, vă rog,
 telefoanele-a păr silențios.
 silențios și tonul cu care vorbiți să fie unul specific înc
ât să poată lucra și
 celelalți în jurul vostru. Da? Deci nu țipați. Suntem aici
 și eu și colegii voștri și colegii mei.
 Start!
